Parafrazând o sintagmă vehiculată în anii '90 în România care spunea că vecinul cel mai bun al ţării noastre a fost şi este Marea Neagră, am putea spune astăzi la fel, despre Rusia, în legătură cu Polul Nord. Polul Nord este bun, este blând, nu vrea nimic de la nimeni şi nici nu are obiecţii faţă de nimic. Daca ar fi locuit de oameni ar fi statul ideal. În afară de Polul Nord, nu ştiu să-i fi rămas Rusiei un alt vecin mai bun, mai înţelegător. La Polul Nord este frig, şi poate să te îndemne să bei o vodkă.
Unii ziceau ca războiul rece e în fierbere, dar de fiert a tot fiert la foc scăzut în ultimii 60 de ani, până când a început să dea în clocot. Şi acuma ce trebuie făcut? Stim ce. Fiecare lăsat în treaba lui. Dar nu se poate aşa, adică nu vor unii aşa. La fel cum a fost şi în Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, sau Vietnam, Afganistan, Cecenia şi acum Georgia. Ce au vrut ţările astea nu au vrut ţările alea: Rusia sau SUA. Şi ce s-a intamplat în continuare cu ţările astea? Păi unele au subzistat 40 de ani, altele 20 de ani, altele 10 ani şi tot aşa. Şi ce au facut ţările alea? Păi au stat ce au stat pe acolo vreo 40, 20 sau 10 ani şi apoi au plecat. Aşa că randamentul e cam 0. 0 barat. Deh, când omul nu are ce face, îşi taie singur craca de sub picioare.
Despre ruşi dacă nu aţi aflat, un zic alta fac. Adică zic că se retrag şi rămân. Apoi zic că nu merg mai departe şi se apropie de Tbilisi. Ce să mai, sunt de groază sau de groznâi. Medvedev ar vrea să fie şi el un pic cocoş, mergând ţanţoş pe lângă doamna Merkel şi alţi leaderi europeni, şi tot aşa cu ruşii. Nu se va ajunge la un război major din pricina asta cu Georgia atâta doar că se mai încurcă un pic iţele în Caucaz cu traseele south-stream şi nabucco cu gazele şi petrolul. De fapt asta e miza ... şi ruşii nu au ştiut altfel decât să dea cu bâta în baltă, ca un copil care se supără şi care se simte nevolnic să se comporte ca oamenii mari, cu cuvintele. Vorba aia, "de ce dai nenea, nu ştii să înjuri"? Până la urmă ruşii se vor înconjura de vecini pe care i-au călcat cu tancurile şi nu cred că este cea mai bună soluţie.
miercuri, 20 august 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Cine stie ce ne asteapta de-acum?
Tratatul START este proaspat expirat, versiunea adaptata a Tratatului Fortelor Conventionale in Europa inca nu a fost ratificata...
Dar de ştirea următoare, ce părere ai?
http://www.mediafax.ro/externe/republica-moldova-vrea-o-cooperare-mai-stransa-cu-rusia-5171597/
Lech Valessa, povestind de retragerea trupelor sovietice din Polonia la data de 17 septembrie 1993:
,,Aproximativ o duzină de bărbaţi şi femei în uniformă, după ce fuseseră salutaţi la plecare în curtea palatului Belvedere (pe atunci, reşedinţa Preşedintelui Poloniei), au mărşăluit pe stradă către ambasada rusă. Însă ultimul soldat nu i-a urmat pe ceilalţi. După ce a trecut prin poartă, pur şi simplu a ieşit din cadenţă şi a păşit pe stradă. Poate că a existat un anumit simbol acolo”.
Foarte frumos spus, aşa-i?
Ar fi fost interesant dragă Ima să ataşezi şi link-ul cu povestea lui Lech Valessa. Este un om care merită citit, la fel ca şi Vaclav Havel şi mulţi alţii care au activat în mod determinant pentru a trăi noi acum aşa cum trăim, mai bine sau mai rău ... cum o fi, după caz.
Ai perfectă dreptate, drept urmare:
http://www.nato.int/docu/review/2007/issue2/romanian/special.html
Nu ştiu cum să fac link...
Trimiteți un comentariu